Primul pas în cucerirea pieţei auto europene nu a fost făcut pe teritoriul vreunei ţări est-europene, cu mână de lucru ieftină, ci tocmai în Italia. Acolo au fost investiţi 11,8 milioane de euro într-o fabrică de asamblare a componentelor provenite din China, pentru SUV-ul Cherry Tiggo, care pe piaţa italiană este vândut sub titulatura DR5.
Maşina, acuzată de mulţi ca fiind o copie palidă a precedentei generaţii Toyota RAV-4, este oferită cu două motorizări: un 1,6 litri pe benzină de 109 CP şi un 1,9 litri turbodiesel, cu 120 CP. Preţurile sunt atractive, pornind de la 16.900 euro pentru prima variantă, respectiv 21.900 euro pentru varianta diesel.
Conducerea DR Motors se arată foarte ambiţioasă, având în plan creşterea producţiei, de la 12.000 de unităţi până la 40.000 în 2009, principalele pieţe de desfacere pentru DR5 urmând a deveni în curând Germania, Franţa şi Spania.